Prietenia adevarata!

Posted in Uncategorized on August 17, 2008 by nuttyyyy

Prietenia este ceva la care toti aspiram. Visam cu ochii deschisi la ea. Dar…este atat de inselatoare! Cand ai impresia ca ai gasit-o, te inseala. Cand nu ai incredere in ea, de fapt e cea mai pura prietenie.

De-a lungul vietii mi-am schimbat “prietenele adevarate” si “prietenii adevarati” de mai multe ori. Unii au dovedit ca nu erau asa buni prieteni, altii pur si simplu s-au departat. Gasca din liceu, cele mai bune prietene timp de 4 ani, s-a destramat…alte facultati, alte ocupatii…. In timpul facultatii am trecut de la una la alta. Toate imi sunt prietene, am zeci de prietene in toata facultatea de la toti anii. Dar…din anul 1 si pana acum am avut cateva prietene adevarate pe care le-am tot schimbat. Deocamdata, s-a cam stabilizat situatia. Si m-am invatat sa nu le mai spun ca le consider cele mai bune prietene ale mele, pt ca….Niciodata nu se stie. Asa ca, A.T. si E.T. voi sunteti cele mai bune prietene ale mele si sper sa ramana asa, chiar daca nu mai suntem o grupa acum.

Cand am inceput acest articol m-am gandit la Furia (pseudonimul ei). Am cunoscut-o printr-o alta prietena, urla pe strada. I-am spus ca o iubesc de atunci. Era…”eu”. Semana atat de bine cu caracterul meu! De atunci, a trecut timpul, ea mi-a fost alaturi la admitere, in anul I, anul II si acu, cand trec in anul III, ma sfatuieste la ce sectie sa merg mai departe.

Din relatia cu ea am invatat ca prietenia adevarata este unica. Nu poate fi altfel. Si stiti cum am decis ca ea este cea mai buna prietena a mea pe viata si sper ca si celelalte doua? NU NE-AM CERTAT NICIODATA! Daca am avut probleme, mici divergente, am vorbit si gata. Este uimitor. Cu Furia nici macar divergente nu tin minte sa fi avut. Sau poate una….si nu am mai avut nevoie dupa ce am simtit cand mi-am dat seama ca e suparata!

Dupa o lunga perioada, am reusit ieri sa iesim cu ea si cu prietenul ei. Timp de 4 ore cat am stat impreuna, am simtit ca o iubesc enorm de mult, ca sunt mandra de ea, ca pot sa ii cer sfatul, ca ma bucur cand ma cearta si ca lauda ei era o valoare inestimabila. E ca si cum tot ce fac in viata este pentru mine, pentru logodnicul meu si pentru ea. Ca sa ma laude ea! Furia este o piticanie PR-ista (ce visez sa devin si eu) care are un suflet…..cat Universul. Si uneori ma sperie ca am ajuns sa o cunosc asa de bine! Nu putem sa ne ascundem nimic ca imediat ne dam seama ca ceva nu e bine.

Prietenia adevarata este ceva la care orice om ar trebui sa aspire! E un ideal! Iubirea poate veni, poate trece dar prietenia niciodata!

Multumesc FURIA!

Momente…

Posted in Uncategorized on July 30, 2008 by nuttyyyy

Sunt momente in viata voastra, in care va propuneti ceva si va tineti de promisiune: nu mai insel, ii aduc flori, nu mai tip ca isterica, nu mai bag 10 prajituri in mine in acelsi timp etc.
Minunat! Genial! Formidabil! Extrordinar!
Daca reusiti sa faceti exact ceea ce va propuneti, in ochii mei sunteti niste eroi.
Eu nu pot! Eu am cateva situatii in care NU egal cu DA, desi NU ar trebui sa fie NU.
Am sa le detaliez, poate asa, am sa ma abtin de la ele:1. Sa nu mai vorbesc cu oamenii care nu ma baga in seama
2. Sa nu mai stau niciodata langa un om, care in momentul in care eu vorbesc cu el(si gesticulez si rad si toate alea), imi spune: eu trebuie sa plec
3. Sa nu ma mai holbez!!!!!! Nici la tanti cu copilul care urla intr-una, nici la cocalarul din metru, nici la tipa geniala si imbracata perfect, nici la toampa anului. De ceee? Pentru ca atunci cand ma holbez, fac ochii mari, tin gura deschisa ca la circ..si nu reusesc sa-mi mut privirea: sunt fascinata de ceea ce observ!
4. Sa fiu aroganta cu alea cateva persoane. Sa tin capul sus, sau nasul..sa merg dreapta, sa am o privire scarbita si sa nu, sa nu ma mai intorc sa vad ei ce fac.
5. Sa nu mai dau in veci mesaje pe mess, persoanelor care nu se obosesc sa-mi raspunda la ele
6. Sa constientizez o data si pentru totdeauna, ca nu este obligatoriu ca toata lumea sa ma placa si mai ales, sa nu mai tanjesc uneori dupa un anumit grup, pentru ca sunt convinsa ca multi tanjesc dupa grupul meu
7. Sa nu mai intarzii
8. Sa nu mai imi rod unghiile
9. Sa nu ma mai consum de la cele mai stupide lucruri posibile
10. Sa tac. Pur si simplu, in unele cazuri, vreau sa-mi musc limba si sa tac
11. Sa nu ma mai gandesc la modalitati prin care sa-i explic unei anumite persoane, ca tot ceea ce crede ea este gresit si ca nu are dreptate si ca satisfactia pe care a simtit-o la un moment dat, este egal cu 0.
12. Sa incetez s-o mai consider vinovata pe acea persoana…sa fac pace oficial.
13. Sa nu mai fumez o tigara inainte de a pleca de acasa, deoarece din cauza ei intotdeauna intarzii.
14. Sa nu ma mai uit cu ochii sticlind de ura la prietenele mele, pentru ca ma cearta, cand eu sunt cea care a gresit.
15. Sa nu mai cred ca eu pot rezolva toate problemele sentimentale din lume

Si ar mai fi atatea…insa, sunt curioasa: voi ce vreti sa schimbati la voi?

HAOS

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Am invatat sa ne prabusim, dar nu stim sa zburam
Unii au cunoscut moartea, inainte sa cunoasca viata
Am reusit sa iubim, pentru a sti mai bine cum sa uram
Ne place sa zambim, ca sa ascundem cat suntem de tristi
Am spus NU, dar doar pentru a ni se spune DA
Am ignorat, pentru ca numai asa puteam sa fim bagati in seama
Ne-am transpus in viata altora si am uitat sa ne-o traim pe a noastra
Am cautat si am prins curaj, fara sa ne gandim ca e prea tarziu
Pierdem potentiali prieteni, pentru ca ni se pare ca am pierde timp daca i-am cunoaste
Suntem aroganti, din cauza ca ne este frica sa avem incredere
Ne doare sa spunem imi pare rau, mai tare decat greseala pe care am facut-o
Nu mai avem incredere in nimeni, pentru ca un singur om ne-a dezamagit
Credem ca banii rezolva orice, dar inima ne este franta
Ne place sa ne traim viata, dar ne lovim de limite
Suntem neintelesi, dar nu ne obosim sa vorbim despre asta
Ravnim dupa dragoste, dar suntem prinsi in pretentii
In fiecare zi ne spunem ca de maine vom fi altfel si in fiecare zi spunem ca de maine
Ne place sa vorbim, dar uitam sa ascultam
Cu totii vrem sa fim good, dar tanjim dupa bad
Ne dorim sa nu uitam niciodata si pentru asta am invatat sa ne razbunam
Luptam pentru pace, iar tot ce creem este razboi.

DA sau NU?

Ea.

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Astazi scriu despre Ea
Ea care-i scrie Lui, in fiecare zi, printre rotocoale de fum si sunete de jazz.
Ea care se gandeste mereu la El, in fiecare clipa, in fiecare minut, ora, secunda..
Hai s-o numim pe ea, Lulu.

Lulu e indragostita, e fascinata, e captivata de El.
Lulu asculta jazz si muzica franceza. Isi bea cafeaua in fiecare dimineata la ora 8, alaturi de un croissant cu ciocolata si o tigara fina, ce e mai mult lasata sa se stinga singura, pentru ca ei ii place fumul ce se ridica usor spre tavan, in timp ce se contopeste cu melodia jazzy ce se aude in camera cealalta.
Lulu e french…pentru El.
Si-a construit viata din filme, muzica si carti, a caror povesti le-a preluat, si le-a insusit, si le-a transformat in ale ei, fara sa-si mai dea seama ca duce o existenta iluzorie, creata din cadre, pagini si versuri amestecate.
Lulu are amprentele degetelor lui pe pielea ei, buzele sfarmate de sarutul lui apasat, rochia rupta de dorinta lui neinfranata si simte orgasmul contopirii cu el, pana in irisul ochilor, desi el nu a atins-o, sarutat-o, avut-o vreodata.
Lulu si-a scris povestea “lor” cu patima, cu sete, cu sentimente, pe care putini le-au simtit, fara ca “ei” sa fi avut o poveste.
Ea traieste si iubeste in imaginatie ei, negand cu toata puterea adevarul crud, rece si inevitabil. El ii curge in sange, ii clocoteste in creier, ii stie fiecare punct al corpului, fiecare fantezie, dorinta, placere…sau cel putin asa si-ar dori Ea.
Ea scrie istoria “lor” inexistenta, atat de cursiv, incat daca te-as intreba daca este reala sau nu, nu ai sti ce sa-mi raspunzi.
Ea scrie pentru El…sperand ca intr-o zi, toata cuvintele vor prinde forma si viata…
Obsesia pe care si-a creat-o pentru El, o invaluie intr-o tristete atat de reala, o oboseste, deprima si consuma, incat ma doare sufletul pentru nefericirea ei…
Realizezi cum e sa te simti ca Ea, sa-i simti suferinta…desi tot ceea ce simte ea, e pur produsul imaginatiei sale?
Lulu este atat de indragostita de idea de dragoste…incat si-a irosit cele mai intense trairi intr-o fata Morgana.
Uneori devine constienta de dualitatea fiintei sale…si atunci vrea sa uite, vrea sa-l uite…vrea sa sterga sentimente, amintiri reale, care practic, datorita upgrade-urilor folosite de Ea asupra lor…raman inexistente.

Lulu se zbate pentru El…isi neaga propria iubire-obsedanta pentru El, dar in acelasi timp il asteapta…

in timp ce

El se zbate pentru ca vrea sa iubeasca si sa fie iubit, viseaza la o alta Ea

Ironic, nu vi se pare?

Si ce dacaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Se spune ca intr-o relatie cineva iubeste mai mult si altul mai putin
Se spune ca intr-o relatie intotdeauna cineva va avea de suferit
Se spune ca intr-o relatie cineva conduce si altcineva e sub papuc
Se spune ca oamenii nu se pot schimba
Se spune ca cei curiosi mor repede
Se spune ca dragostea dureaza 3 ani
Se spune ca ciocolata ingrasa
Se spune ca nu exista dragoste la prima vedere
Se spune ca cei din jur stiu ce-i mai bine pentru tine
Se spune ca daca arati bestial si esti destept si amuzant si constient de asta, lumea se va indragosti iremediabil de tine
Se spune ca fetele se ataseaza dupa un one night stand
Se spune ca barbatii care nu te cauta, nu te plac indeajuns de mult
Se spune ca in cazul in care suni un tip dragut si-l chemi la film, el va crede ca te-ai indragostit
Se spune ca daca iubirea s-a stins, o s-o poti reaprinde la loc
Se spune ca nu ar trebui sa te saruti la prima intalnire (si sa nu vb de seeex..shhhhh)
Se spune ca romantismul a murit
Se spune ca nu trebuie sa incalci regulile
Se spune ca secretele trebuiesc pastrate
Se spune, se spun, s-au spus, se vor spune….va spun:

Va spun ca uneori unul iubeste un pic mai mult decat celalalt, insesizabil de cele mai multe ori, dar asa este, insa exista marile iubiri…in care dragostea este egala sau…
Va spun ca da, asa este. Cineva va avea de suferit pentru ca celalalt cineva a incetat sa iubeasca, sa spere, sa lupte, sa creada, sa se prefaca. Mi-as dori din tot sufletul sa existe situatia ideala si anume ca amandoi din relatie sa se opreasca din iubit, sperat, luptat, visat..in acelasi timp si astfel sa nu mai existe suferinta, dar as cere prea mult, nu?
Va spun ca poate exista si egalitate: ea tipa, el se conformeaza – el tace tace tace si ea isi cere scuze…ma rog, un fel de comuno-tacito manipulare 😉
Va spun ca oamenii se pot schimba mult si uneori chiar in totalitate, dar ca foarte rar ai sa poti tu schimba pe cineva.
Va spun ca sunt unul dintre cei mai curiosi oameni de pe planeta..si I’m still alive si voi mai fi asa mult timp!
Va spun ca dragostea poate dura o viata, o eternitate, insa depinde de cei implicati in relatie si de profunzimea, sinceritatea si intensitatea sentimentelor si voi people puteti spune ce vreti, insa eu raman un Believer! Sâc!
Va spun ca n-am auzit in viata mea minciuna mai mare!!! 🙂
Va spun ca ceea ce spuneti voi astia care spuneti, este un mit si chiar exista dragoste la prima vedere/atractie/impresie/sarut
Va spun ca numai voi si dorinta, valorile, impulsurile, intuitia voastra stiu ce-i mai bine pentru voi si nu ceilalti…
Va spun ca eu n-am cazut (poate doar un pic) la picioarele lui…deci se poate ;)…eh..ce tot ma justific atat…ceea ce se spune in situatia asta este in proportie 99,9% adevarat :))
Girls just wanna have fuuuun…
Va spun sincer ca unii sunt atat de copii si timizi si le este atat de frica de un refuz, incat chiar nu te cauta, chiar daca te plac mult tare de tot, asa ca, poate, uneori e bine sa faci tu primul pas 🙂
Pai…da..mda…ihi..mm…da…deci..cam da…ma rog, poate daca…mmm…nu, sigur da
Va spun ca e faaaaaaalssssss, atat de fals incat daca sunteti inca in faza de negare, trebuie neaparat sa beti un pahar cu apa rece/ sa va dati 2 palme si sa continuati sa va traiti viata sau sa incepeti sa v-o traiti 😉
NU CRED! NU CRED! NU CRED!
Va spun ca se spune gresit…regulile sunt facute pentru a fi incalcate, insa nu uitati de consecinte, oki doki?
Va spun ca uneori imi vine sa tip in gura mare ceea ce tocmai cineva mi-a zis sa nu spun la nimeni…e greu, pe bune, vi s-a intamplat si voua, nu? Dar..de cele mai multe ori, repet, de cele mai multe ori, ma abtin si cred ca ceea ce se spune se spune foarte bine in cazul asta !(depinde de secret :P)

Se spune, s-au spus, se vor spune, v-am spus…insa tot ce conteaza este ceea ce va spuneti, va promiteti, va reprosati, laudati, apreciati, criticati voi voua…pentru ca numai voi aveti raspunsul corect.

De ce iubesc femeile?

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Pentru ca :

– sunt mereu un subiect de discutie: femeile vor egalitate, femeile sunt diavolul, femeile sunt bune la cratita, femeile ne omoara cu zile,femeile vorbesc, barfesc, rad prea mult

– iubesc sincer, fara perdea, impulsiv, obsesiv si mai ales, pana la ultima suflare

– rosesc, tremura si sunt timide in preajma unui barbat pe care il plac

– desi vor sa para inaccesibile si greu de cucerit, cand se apropie de ele tipul acela draaguuuut si le vorbeste, inima incepe sa le bata cu 180 la ora si ar da orice sa stea jos, sa tipe de bucurie sau sa sune 3 prietene

– isi pun intrebari, nu inteleg, le framanta lucruri care s-au intamplat acum 10 ani si conserva obsesii ascunse ani la randul

– sunt rele cu cei care le invadeaza teritoriul

– simt si gandesc lucruri atat de complicate incat nu ar putea sa le explice niciodata

– plang atunci cand se destrama o prietenie

– plang….aproape din orice si in cele mai neasteptate momente

– se indragostesc exact de tipul interzis, fix cand nu e cazul, drept in momentul in care si-au jurat ca ele cu el nu vor mai vorbi niciodata

– sunt date pe spate de voi, barbatii, atunci cand: le priviti insistent si le zambiti compromitator, cand le spuneti lucruri doar de dragul flirtului, le aduceti flori atunci cand nu se asteapta, va declarati iubirea exact cand ele sunt fericite

– sunt magice: au puterea de a creste in interiorul lor un alt suflet si de a-i da viata

– sunt geloase si posesive

– desi nu suna sau cauta dupa ce o relatie s-a terminat, gasesc 10.000 de alte variante mai mult sau mai putin subtile de a arata ca : lor inca le pasa

– se inteleg din priviri, vorbesc din priviri, ucid din priviri, cuceresc din priviri

– si cea mai rece, puternica, independenta si impasibila femeie, in momentul in care ajunge acasa singura si pune capul pe perna isi doreste ca unele lucruri sa fi fost altfel

– fara ele nu ar exista muzica.

La multi ani dragele mele, sa aveti o zi si o viata plina de soare si zambet!

Oameni nehotarati!

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Astazi am sa vorbesc despre oamenii nehotarati.
Sunt convinsa ca ii stiti cu totii si ii recunoasteti imediat, nu de alta, dar acum zic ca le place culoarea verde, iar peste 5 minute spun ca o urasc din tot sufletul.
Este obositor sa ai langa tine un om cu un astfel de caracter : nu stii niciodata cand trece de la o stare de depresie generala la una de euforie totala si mai ales nu stii cum sa-i vorbesti ca sa nu-l superi, ca sa nu-l ranesti sau ca sa nu-l indepartezi pentru totdeauna.
Insa, respiram si ne spunem ca pe aceasta lume exista si oameni dificili, iar daca ei sunt prietenii nostri, trebuie sa-i intelegem, sa-i ajutam si mai ales sa-i suportam.
Problema vine cand esti prins intr-o relatie cu un astfel de om sau cand ai vrea sa intri intr-o relatie cu un astfel de om.

Varianta 1 – esti prins in relatie:

Azi a fost atat de dulce si v-ati tinut in brate 2 ore si ati ras din toate prostiile.
Sa-i spui ca-l iubesti?
Ah da…asta simti, viata e scurta, el (sau ea) te place ataaaaat de mult, de ce nu?
I-ai spus. Pauza. Liniste. Tacere.
Moment penibil. Tu faci ochii mari, incerci sa razi, poate, poate camuflezi gafa…rezultat nul.
El (sau ea) nu e pregatita, vrea sa luati lucrurile incet, sunteti de abia de 6 luni impreuna…mmm, de fapt, cel mai bine e sa luati o pauza.

A doua zi:

Te suna mai fericit (sau fericita) ca niciodata. Iti spune ca ieri a fost un pic ciufut, iti cere scuze si te invita la film/cina/dans. Seara iti aduce flori (sau ea vine imbracata ca o papusa), iar dupa film/cina/dans il chemi (sau o chemi) la tine.
Se incrunta, face un pas in spate si spune ca are de rezolvat niste treburi urgente si te suna cum ajunge acasa.

Varinata 2 – vrei sa intri intr-o relatie cu un astfel de om

Te place: iti zambeste frumos, flirteaza incontinuu cu tine, te scoate in oras si la sfarsitul serii te saruta de-ti inghite toti fluturasii.
A doua zi astepti un semn. Nimic. A treia zi. Nimic. Dupa o luna. Nimic.
Iti refaci viata. Te indragostesti de un tip (sau o tipa ) simpatic, amuzant si care te face sa te simti in largul tau. Esti, am putea spune, fericita (sau fericit).
Dupa 3 luni. Apare ea (sau el) cu o privire fermecatoare si 3 replici inteligente..si puf!…te-a dat pe spate. Incepi sa te gandesti: oare acum ma vrea? Oare ce vrea de la mine? Oare cum ar fi? Doamne…l-am placut (sau am placut-o) ataaaaat de muuult…
A doua zi. Nimic. A treia zi. Nimic. Dupa o luna. Nimic.
Iti interiorizezi gandurile nebunatice, le ascunzi undeva in spatele stang al inimii si-ti continui viata alaturi de cel care te face fericita (sau fericit).
Dupa 6 luni. Apare el (sau ea) cu o atitudine increzatoare, cu replici serioase si fara glumite tampite. Zici: Acum gata…asta e momentul. Acum chiar ma vrea, oare ce sa fac?
A doua zi. Nimic. A treia zi. Nimic. Dupa o luna. Nimic.
Dupa 1 an….

Concluzia: Un om cu un astfel de caracter este…fun. Te face sa simti ca traiesti. Iti genereaza trairi interioare ciudate si minunate pe care poate nimeni altcineva nu ti le va poate da, iar daca tu esti genul care are nevoie doar de asa ceva…te poti considera o persoana norocoasa.
In schimb, majoritatea dintre noi, avem nevoie de stabilitate, siguranta, iubire…si mai ales fericire.
Un om nehotarat iti va putea da toate acestea…pentru cateva clipe, in schimb te va lasa zile, ore, luni, ani intregi cu o inima franta.

Zarurile sunt la tine . . .

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Cati dintre voi v-ati privit macar o data ca fiind cel mai important lucru din viata celorlalti?
Cati dintre voi v-ati gandit macar o data, ca daca nu ati fi existat, cei apropiati ar fi avut cu totul si cu totul alta viata…si de cele mai multe ori nu una extraordinara?
Ne ducem existenta intr-un univers in care ne influentam reciproc unii pe altii si de cele mai multe ori, nici macar nu suntem constienti de asta.
Ma intreb…oare cand va fi momentul in care vom striga: eu cine sunt?
Mult timp am crezut ca increderea in oameni este esentiala, ca prietenia adevarata dureaza o viata si ca oamenii nu se pot schimba atat de usor.
Toate convingerile de mai sus, mi-au fost demontate intr-o clipire, cat sa ma intreb daca sunt eu prea inceata, sau lumea merge mult prea repede.
Unii oameni s-au schimbat in oamenii despre care vorbeau ca nu vor sa ajunga niciodata, s-au blocat intr-un cub de sticla pe peretii caruia scrie: NEGARE – NEINCREDERE-UITARE-SINGURATATE-FALSITATE si nu pot sa mai vada si restul cuvintelor.
Ei cred cu desavarsire ca le este bine asa…si ca nu exista altceva mai bun decat ceea ce au…si e atat de gresit, atat de dureros si atat de sfasietor..cu cat realizezi ca tu nu poti face nimic ca sa-i ajunti.
Mereu am pus suflet in tot ceea ce am facut si mai mult decat atat, am pus suflet in fiecare suflet pe care l-am intalnit si de care m-am atasat intr-un mod sau altul.
Uneori…mi-a fost atat de tare trantita usa in fata, fara regret, fara remuscari, fara amintiri, fara inima, incat am inceput sa cred ca unii oameni chiar sunt formati din pietre!
Nici nu-ti imaginezi cat de tare poti influenta persoana de langa tine…si uneori nu tocmai in modul cel mai extraordinar.
Nu cred ca ai sa realizezi niciodata cat de repede poti transforma un suflet bun, intr-un demon nelinistit si fara lumina.
Atat de multa putere avem noi oamenii..si aproape niciodata nu stim sa facem ceva bun cu ea. Mereu distrugem, intristam, ne razbunam, ne razgandim, ne facem negri, si mai negri, din ce in ce mai negri…
Te-ai intrebat vreodata cine va plange dupa tine, atunci cand nu vei mai fi?
Care vor fi persoanele care fara tine vor ramane incomplete?
Te-ai intrebat vreodata cine va sufla usurat la vederea trupului tau uscat?
Te-ai intrebat vreodata in gandul cui vei fi zi de zi?
Te-ai intrebat vreodata cate persoane au si vor avea o viata extraordinara, pentru simplu fapt ca tu ai facut parte din lumea lor?
Raspunsurile la aceste intrebari le vei descoperi cu timpul…sau niciodata, dar este important sa stii ca TU contezi…si ca TU, daca nu esti bun azi, poate nici cel de langa tine nu va fi.
Niciodata sa nu regreti lucrurile pe care le-ai facut cu buna stiinta: din dragoste, prietenie, respect, pentru ceea ce a fost sau pentru ceea ce va fi.
Sa nu regreti, chiar daca, cei pe care ai incercat sa-i ajuti…sunt cei care nu vor sa se mai uite in ochii tai.
Uneori oamenii nu stiu sa-ti ceara ajutorul, nu stiu ca au nevoie de ajutor si nu vor sa creada ca ei trebuie ajutati. Asta nu inseamna ca tu trebuie sa-i lasi…
Daca intr-adevar au insemnat ceva pentru tine, incearca sa fii mereu in umbra lor…astepta ca ei sa vina sa-ti spuna : am nevoie de tine…
Iar daca nu iti vor spune nimic…asta nu inseamna ca nu i-ai ajutat, pentru ca uneori a face nimic..inseamna sa faci totul.

[Later edit: TU in text..esti tu, cititorule. Postul nu este dedicat unei anumite persoane.]

What do you think about that?

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Lectii de viata traite pe cont propriu:

Atunci cand te grabesti cel mai tare : ai sa-ti rupi ciorapii inainte sa pleci de acasa, ai sa uiti sa incui usa, nu ai sa gasesti taxi, metroul o sa mearga cu 20 km pe ora, ratb-ul o sa se blocheze in trafic, desi nu e ora de varf, pe scurt, toti si toate o sa merga lent, ca melcul, incet.

Exact in ziua in care te simti naspa, arati naspa, te-ai imbracat naspa, ai sa te intalnesti cu fostul, care evident arata superb. Fostul, in cazul de fata, poate fi inlocuit cu fosta sau tipul/tipa pe care incerci sa-l/o impresionezi.

Clipa in care nu te gandesti la un anumit lucru, aia va fi clipa in care ti se va indeplini acel lucru: esti disperata sa ai prieten – nu ai sa ai. In momentul in care nu ai sa te mai gandesti la asta, ai sa fii agatata si tie o sa-ti placa 🙂
De exemplu, in clipele in care nu ai sa te gandesti la acel lucru, ai sa te intalnesti cu persoane care in gandul lor o sa te intrebe: Asa-i ca nu te asteptai sa ne vedem azi? 😉

Alchimistul, cartea, din punctul meu de vedere, prezinta o fraza pe care eu o urmez cu sfintenie si in care cred orbeste:In momentul in care-ti doresti un lucru din tot sufletul, tot Universul va face tot posibilul sa iti indeplineasca acea dorinta

Cand ai sa fii superb imbracata si ai sa ai o stare de spirit minunata, dar si o atitudine un pic aroganta si superioara, atunci vei trece printr-un moment penibil, la care va lua parte toata lumea

Cu cat ai sa continui sa spui ca lumea in care tu traiesti e ROZ si ca poti avea incredere in oameni, cu atat iti va fi demonstrat contrariul

Cand vrei sa arati, demonstrezi, amuzi pe cineva, exact atunci nu ai sa ai ce arata, demonstra, amuza

Atunci cand ai sa respiri usurat ca esti intr-un oras mare…in care nimeni nu te cunoaste sau in care nu vei da ochii cu unele persoane, acela va fi momentul in care vei spune: ATAT de mica e lumea asta!!!

– De cat ori ai sa intalnesti o persoana noua, exista 70% sanse ca acea persoana sa cunoasca unul dintre prietenii/amicii/cunostintele tai/tale sau invers.

Cu cat ai sa dai bani, cu atat or sa vina bani. Daca esti zgarcit si tii de bani ca la suflet…ai sa ramai trist si nesatisfacut si ai sa te intrebi mereu..ca tu de ce nu poti sa ai mai mult?

Unele prietenii chiar mor! Si sa nu indrazniti sa-mi spuneti ca din cauza circumstantilor. NU. Doar din cauza noastra!

De ce ti-e frica de aia nu scapi!

Daca tu ai sa intri intr-o incapere plina de oameni, cu gandul ca toti te vor considera urata si proasta sau urat si prost, exact asa va fi, deoarece vei trimite la toti cei din jur o energie negativa si chiar daca nu te considerau asa…din cauza ta, chiar acest mod te vor percepe.

Daca ai vrut sa fie ceva intre tine si o anumita persoana, dar nu a fost sa fie, pentru ca it was a bad time, daca desinul va decide…intre tine si acea persoana chiar va fi ceva. Poate nu peste 5 ani sau 3 zile…ci peste 10,20 ani.
Asta se intampla de obicei cand chiar crezi/simti/ai un feeling ca ce ai trait cu o anumita persoana nu este totul..si ca trebuie sa mai urmeze ceva..

– Ascultati instinctele. Intotdeauna.

– Ai grija ce-ti doresti. It might come true!

Will you . . . say something?

Posted in Uncategorized on July 22, 2008 by nuttyyyy

Ce ne-am face fara comunicare?
Comunicarea reprezinta puntea de legatura dintre noi, iar fara ea am fi pur si simplu o serie de particule dispersate fara a mai putea sa ne intregim vreodata.
Comunicarea se imparte in doua ramuri: comunicarea verbala, mai exact cuvintele care ne ies pe gura si propozitiile sau frazele in care se transforma acestea si comunicarea nonverbala, care cuprinde gesturile sau mimica fetei.
Pe ce credeti ca se intemeiaza o relatie intre 2 oameni?
Sex, intelegere, respect?
Da, da, da, insa va garantez ca fara o comunicare excelenta intre cei 2 oameni, lucrurile o vor lua rapid la vale.
Oricat de banal ne-ar parea, nu este usor sa comunicam. In primul rand, trebuie sa stim sa ascultam, iar pentru a fi buni ascultatori avem nevoie de empatie.
Fiecare element, care pana la urma ne face oameni, este dependent de un altul.
Nu ai sa poti fi niciodata excelent in X, daca nu ai sa fii bun in Y si Z.
Astfel, daca nu stii sa comunici corect, ajungi sa fii prost inteles sau ignorat, iar de aici vor rezulta inca 1000 de probleme.
Vei fi surprins sa constati ca 2 oameni de origini, culturi, traditii diferite, vor comunica mai usor si mai bine decat 2 de aceeasi etnie.
De ce?
Pentru ca primii 2 isi dau interesul de a se face auziti si de a fi intelesi.
Am ajuns sa traim intr-o societate in care toate lucrurile merg pe banda rulanta, iar solutiile vin cat ai zice stea : nu mai luptam pentru casnicii, deoarece putem divorta fara probleme, nu mai facem copii, pentru ca avem nevoie de cariere, nu mai pastram relatii, deoarece ne vom face altele.
Traim intr-o societate in care valorile de baza ne-au fost asezate cu susul in jos, iar noua nici nu ne pasa sau mai grav, nici nu ne dam seama: punem pret pe faptul ca “A nu mi-a raspuns pe mess sau “B nu mi-a dat mesajsi ignoram ca noi cu A si B nu ne-am mai vazut de 3 ani.
Trebuie sa ne trezim!
Relatiile se fac, se conserva, se discuta, se rup fata in fata.
Lumea virtuala, telefonul, nu reprezinta decat ramuri ale celui mai important ingredient al unei vieti reusite: Comunicarea.
Asa ca oameni buni, nu, nu este usor sa comunicam, nu este usor sa intretinem relatii, nu este usor sa legam prietenii: avem nevoie de un mediu real, de multa vointa si mai ales de constientizarea faptului ca nu toate lucrurile se pot rezolva cat ai spune stea“.